Pacientul se prezintă la ora 8.00 pentru internare la Spitalul Monza, la etajul al 5-lea.
Pacientul NU mănâncă în ziua respectivă și NU bea în dimineața respectivă după ora 6.00.
Cu 5-7 zile înainte este recomandabil sa se oprească orice tratament care împiedică coagularea sângelui – Aspenter sau alte preparate care conțin Aspirină, Plavix, Sintrom, alte anticoagulante. Oprirea tratamentului anticoagulant se face la recomandarea medicului curant cardiolog și în colaborare cu medicul anestezist pentru că de multe ori este necesar să se înlocuiască aceste medicamente cu altele care nu facilitează sângerarea intraoperatorie.
O intervenție chirurgicală ORL poate dura între 1-3 ore.
Nu există riscuri vitale în operațiile ORL pe care le efectuăm.
Intervențiile chirurgicale nazale și sinusale se efectuează NUMAI sub anestezie generală, cu excepția cazurilor în care acest tip de anestezie este contraindicată datorită existenței unor afecțiuni.
La intervențiile chirurgicale nazale și sinusale se efectuează anestezie generală cu intubație orotraheală.
Imediat după finalizarea intervenției pacientul este trezit în sala de operație, medicul anestezist a administrat deja tratamentul profilactic împotriva senzației de greață, vărsăturilor.
Pacientul va fi transporat la terapie intensivă unde va rămâne sub supraveghere câteva ore sau o noapte, în funcție de complexitatea intervenției.
Riscurile legate de anestezia generală variază în funcție de afecțiunile asociate ale pacientului (cardiace, pulmonare, renale). În general sunt minime la pacienții tineri și sănătoși.
Pacienții operați nu resimt durere după intervențiile noastre ORL. În cazul în care apare totuși o durere postoperator – aceasta se semnalează imediat personalului medical pentru că acest lucru poate sugera existența unei probleme pentru care trebuie descoperită cauza și tratată.
Unii pacienți pot avea o senzație de disconfort în gât care trece spontan în 24 de ore și rar greață.
În medie internarea este de 2 nopți dar sunt și intervenții chirurgicale pentru care este suficientă o singură noapte de spitalizare.
Dacă va fi necesar tamponament nazal imediat după intervenție se va putea respira minimal prin tuburile de silicon care traversează tampoanele hemostatice.
Atunci când este necesar un tamponament nazal, utilizăm Rapid Rhino, balonașe hemostatice din silicon impregnate cu un gel de fibrină. Acestea au două avantaje pentru pacient: permit atât păstrarea unei respirații minimale datorită prezenței unor tuburi din silicon care le traversează cât și se elimină fără nici un fel de disconfort pentru că înainte de detamponare se elimină aerul de la nivelul lor iar gelul din pereții tampoanelor alunecă cu ușurință în contact cu mucoasa nazală.
Operațiile se efectuează acum minim invaziv, eliminarea cartilajului și a osului septal se face utilizând pense dublu articulate care fragmentează reperele anatomice sub control endoscopic.
Activitatea poate fi reluată de regulă la 5-7 zile de la externare, cu excepția cazurilor în care munca presupune un efort fizic deosebit.
Se recomanda evitarea efortului fizic intens (la sala de sport), piscina, sauna timp de o lună postoperator. Se interzice cu desăvârșire fumatul – o lună de zile, zborul cu avionul – trei săptămâni, dușurile reci sau foarte fierbinți – două săptămâni, ridicarea prin aplecare a unor greutăți – două-trei săptămâni.
În primele 5-7 zile postoperator se evită consumul alimentele condimentate, băuturile reci, acidulate și alcoolul.
Cafeaua nu este contraindicată.
Intervenția chirurgicală are un efect definitiv asupra septului nazal și a cornetelor inferioare, fără risc de recidivă.
În acest moment nu avem contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, intervențiile pot fi decontate doar pe baza unei asigurări private de sănătate.