Când este indicată îndepărtarea pe cale chirurgicală a polipilor?

Există câteva reguli stricte care dictează momentul oportun al intervenției chirurgicale. Acestea sunt legate de apariția otitelor seroase cu repetiție, a unui episod de laringită acută cu tuse lătrătoare, apariția astmului bronșic juvenil, a faciesului adenoidian, a sforăitului în timpul somnului de-a lungul unei perioade de timp mai lungi, dar și a simptomelor de oboseală nejustificată.

Ce tehnici de operare a polipilor sunt disponibile acum?

Operația de „polipectomie” la copil este denumită medical adenoidectomie. În momentul de față, există două tipuri de intervenție chirurgicală: clasică sau endoscopică.

Anestezia este (trebuie să fie) generală.

Intervenția clasică durează 15-30 de minute și presupune îndepărtarea țesutului limfoid prin gură cu o chiuretă, instrument tăietor special dezvoltat pentru această manevră. De regulă, operația se face „în orb”, fără să existe un control adecvat al câmpului operator. Practic, operatorul nu vede ce face, doar controlează digital (cu degetul), la sfârșitul intervenției, zona de implantare a vegetațiilor și eventuale restanțe. Această metodă face imposibil abordul anumitor regiuni de la nivelul rinofaringelui, așa încât, la finalul operație, de cele mai multe ori rămân foliculi de țesut limfoid restanți care pot duce la recidiva vegetațiilor adenoide.

[row_12][grid_8]

Intervenția endoscopică durează, în medie, 30-45 de minute și presupune utilizarea unei videocamere introduse prin nas și vizualizarea în acest fel a câmpului operator, ceea ce face ca intervenția să fie sigură, precisă și corectă. În acest fel, pot fi scoși toți foliculii limfoizi, inclusiv cei laterali, indiferent de mărimea lor. Această metodă modernă permite utilizarea unor echipamente performante pentru ablația țesutului patologic, cel mai util dintre ele fiind shaverul (microdebriderul), o turbină care aspiră și rezecă în același timp polipii cu 5.000 – 7.000 de rotații pe minut. Pe lângă shaver, utilizăm radiofrecvența, coblația, argon-plasma — tehnologii moderne ale secolului XXI. Operația se vizualizează pe un monitor video de mari dimensiuni, cu câmpul operator mărit de câteva sute de ori, în acest fel fiind posibil abordul în siguranță a tuturor zonelor delicate și scăderea semnificativă complicațiilor intraoperatorii. Hemostaza de la finalul operației este perfectă, iar riscurile de complicații postoperatorii scad și ele semnificativ.

[/grid_8][grid_4]

[/grid_4][/row_12]

Intervenția endoscopică transnazală la copil este metoda cea mai modernă pentru adenoidectomie, dar necesită un echipament scump, ultraperformant, precum și un chirurg experimentat în chirurgia endoscopică transnazală. Toate aceste echipamente de rezecție, ajunse pe mâini nepricepute, pot deveni instrumente agresive și de mare risc pentru pacient.

Când e mai bine să se facă operația, în sezonul rece sau în cel cald?

Atunci când se impune, operația se poate face în orice anotimp. Dacă poate fi temporizată, se recomandă ca adenoidectomia să se efectueze primăvara sau la începutul verii, iar la câteva săptămâni/luni postoperator pacientului îi este recomandat să ajungă la mare. Mediul salin și aerosolii marini sunt indicați pacienților postadenoidectomie.

Care pot fi complicațiile operației?

Cea mai frecventă complicație este sângerarea intraoperator sau în primele ore postoperator. Aceasta se oprește de obicei la administrarea unor medicamente vasoconstrictoare locale sau generale, dar câteodată poate fi necesară o reintervenție în sala de operație pentru a reface hemostaza.

Tardiv, cea mai frecventă „complicație” este recidiva, dar așa cum menționam mai sus, din punctul nostru de vedere aceasta se datorează restanțelor de țesut rămase postoperator. Adenoidectomia efectuată corect endoscopic nu va genera aceste complicații tardive.

Cât durează recuperarea?

În majoritatea cazurilor, copiii se recuperează între 7 și 10 zile după operație. Există cazuri în care recuperarea este mai rapidă, în timp ce unii copii pot avea nevoie de până la două săptămâni pentru recuperarea completă.

Următoarele informații sunt importante postoperator:

  • Febra. Subfebrilitatea poate apărea în noaptea ce va succeda operația și o zi sau două ulterior. O temperatură sub 38⁰C poate fi considerată normală în primele 2 zile.
  • Sângerarea. Cu excepția unor mici striuri (firișoare) de sânge din nas sau în salivă, sânge roșu deschis nu ar trebui sa apară.
  • Durerea. Aproape toți copiii care trec printr-o operație de adenoidectomie vor acuza, după operație, dureri ușoare în gât. Unii se pot plânge de durere în ureche (otalgie) în primele 48 de ore postoperator.
  • Lichidele. Cea mai importantă observație utilă recuperării este ca pacientul să bea multe lichide. La două ore după intervenție copiii pot primi apă sau suc de mere. În primele 24 de ore după intervenție, pot apărea greața și voma. Acestea dispar de la sine odată cu efectele anesteziei.
  • Alimentele. În general, nu există restricții alimentare după operație, dar unii medici recomandă o dietă păstoasă pe durata recuperării. Cu cât copilul mănâncă și bea mai repede lichide, cu atât mai repede se va recupera.
  • Activitatea. Reluarea activităților se face treptat, cu revenirea la școală după ce alimentația și băutul se realizează normal, când nu mai necesită medicație și odată ce copilul se odihnește întreaga noapte. Mersul cu avionul sau cu mașina pe distanțe mari nu este recomandat timp de două săptămâni de la intervenție.

[iframe id=”https://www.youtube.com/embed/KO91QVR6Ih8?rel=0&controls=0&showinfo=0″ align=”left” autoplay=”no” maxwidth=”300″ grow=”yes”]