Complicații

Polipii nazali pot cauza complicații deoarece ei blochează fluxul aerian normal și drenajul fluidelor din nas și sinusuri, dar și din cauza inflamației cronice ce stă la baza dezvoltării lor. Potențialele complicații sunt:

  • Reacutizări ale astmului. Rinosinuzita cronică poate determina atacuri de astm.
  • Infecții sinusale. Polipii nazali vă pot face mult mai predispuși la infecții sinusale care apar adesea sau devin cronice.
  • Extinderea infecției către orbită. Dacă infecția se extinde către orbită și către nervul optic, poate cauza edemul sau protruzia globului ocular, imposibilitatea mișcărilor globului ocular, scăderea acuității vizuale sau chiar orbirea ce poate deveni permanentă.
  • Meningită. Infecția se poate extinde către membranele și lichidul ce înconjoară creierul și măduva spinării.
  • Cheaguri de sânge. Infecția poate determina probleme în venele ce înconjoară sinusurile, interferând cu aportul de sânge către anumite părți ale creierului și pot determina accidente vasculare.