Când trebuie făcută operaţia?
Principiul după care ne ghidăm este „operăm pacientul, nu RMN-ul”. Asta înseamnă că primordială este simptomatologia în stabilirea indicaţiei operatorii.
Operaţia trebuie făcută (indicaţii absolute) atunci când pacientul acuză dureri insuportabile, scăderea importantă a forţei musculare cu dificultăţi la mers sau mielopatie cervicală. Atunci când apare o pareză operaţia trebuie făcută în maxim 2 luni, altfel recuperarea nu va fi completă. În cazul afectării măduvei cervicale, operaţia trebuie făcută cât mai repede, fără însă a fi considerată o urgenţă ca sindromul de coadă de cal în hernia lombară.
Dacă nu există deficite neurologice, sau sunt minime, se încearcă toate variantele de tratament conservator, iar decizia de operaţie aparţine pacientului.
Există situaţii când pacientul acuză o simptomatologie minimă dar are o hernie voluminoasă iar măduva prezintă la RMN semne de suferinţă cronică; decizia operatorie se ia de comun acord cu pacientul, însă recomandarea este, în general, pentru operaţie.
Evident, atunci când RMN-ul nu arată o hernie de disc semnificativă, nu se face operaţia chiar dacă există simptomatologie (practic suntem în situaţia de a nu avea ce opera, iar cauza durerilor trebuie căutată în altă parte).
Cum se desfăşoară operaţia?
Pentru operaţia de hernie de disc cervicală pacientul este internat, de regulă, în dimineaţa zilei intervenţiei, dar trebuie să nu mănânce sau să bea din seara precedentă. Medicaţia preoperatorie include doar un anxiolitic şi analgezice.
Operaţia se desfăşoară sub anestezie generală, poziţia fiind pe spate, cu capul uşor dat pe spate. Incizia este pe faţa anterioară a gâtului, orizontală (într-un pliu al pielii), de obicei pe partea dreaptă. Pentru a ajunge la disc folosim un coridor natural între structurile anatomice ale gâtului, fără a deranja nimic.
La BRAIN Institute aplicăm principiile chirurgiei minim-invazive şi în cazul herniei de disc cervicale, ceea ce înseamnă că folosim o incizie minimă, de 2-3 cm, centrată pe discul afectat (folosim reperaj radiologic întotdeauna), iar cea mai mare parte a intervenţiei se desfăşoară sub microscopul operator.
Discul este îndepărtat cu ajutorul unor pense speciale şi în locul lui se pune un inel (cage) dintr-un material biocompatibil (PEEK) umplut cu granule de os artificial (fosfat tricalcic). În aproximativ 2-3 luni, acestea sunt integrate într-o punte osoasă care va uni cele 2 vertebre. Practic, vindecarea după operaţie se face printr-un bloc vertebral. Acesta nu pune probleme din punct de vedere al mişcărilor gâtului, întrucât limitarea dată de sudura celor 2 vertebre va fi compensată de celelalte discuri.
Tehnica chirurgicală mai veche presupunea recoltarea unui fragment de os din creasta iliacă pentru a fi pus în locul discului, însă este mai dureroasă şi mai dificil de suportat pentru pacient.
O altă metodă este artroplastia de disc cervical, adică introducerea unei proteze care păstrează mobilitatea segmentului respectiv. Este o metodă mult mai costisitoare şi care nu dă rezultate superioare.
Pentru sutură, folosim fire resorbabile, intradermice, care nu trebuie îndepărtate.
Operaţia dureză, în medie, 1-2 h, incluzând poziţionarea pacientului şi set-up-ul sălii de operaţie. Trezirea din anestezie se face la sala de operaţie, unde întotdeauna evaluăm rezultatul operaţiei din punct de vedere neurologic.
Care sunt riscurile si complicaţiile operaţiei?
Operaţia de hernie de disc, sau microdiscectomia cervicală, cum mai este ea numită, este una dintre cele mai simple intervenţii neurochirurgicale, iar complicaţiile sunt foarte rare. Există, desigur, o listă lungă de riscuri şi complicaţii posibile, însă la BRAIN Institute, graţie experienţei şi profesionalismului personalului medical, dotărilor tehnice de ultimă generaţie şi condiţiilor deosebite din blocul operator, ele sunt reduse la minimum.
Cele mai frecvente complicaţii sunt hematomul local, disfagia (dificultăţile la înghiţire) şi disfonia (răguşeala), fiecare cu un risc în literatură de 1-3,5%. Hematomul local se datorează unei sângerări şi pentru a-l preveni facem un control atent al hemostazei, sub microscop operator, utilizăm materiale speciale care să ajute în acest sens şi, în caz de incertitudine, lăsăm un dren pentru 24h.
Disfagia (greutatea la înghiţire) se datorează retracţiei esofagului şi dispare în 1-2 zile. Disfonia (vocea răguşită) se datorează unei leziuni a unuia dintre nervii care inervează laringele şi corzile vocale şi în 90% din cazuri dispare în maxim o lună de la operaţie.
Lipsa de fuziune între cele 2 vertebre sau deplasarea implantului sunt complicaţii rare favorizate de mişcările ample, bruşte ale capului în prima lună postoperator. Folosind un cage adaptat, de dimensiunea potrivită, introdus un pic forţat, acest risc este minim.