Ce este cavernomul cerebral?
Cavernoamele cerebrale sunt malformații vasculare formate dintr-un ghem de capilare sanguine adiacente, mari printre care nu există sau există foarte puțin creier. Cavernoamele pot apărea oriunde în sistemul nervos central, deci în creier, dar și în măduva spinării. Prevalența în populația generală este între 0,1-0,4% și în 18% din cazuri sunt multiple.
Cele mai multe cavernoame apar sporadic, dar în unele cazuri pot fi ereditare. Sângele care circulă în interiorul acestor capilare este cu presiune scăzută ceea ce face ca atunci când sângerează, sângerările să fie mai puțin importante și cu prognostic mai bun decât în cazul malformațiilor arterio-venoase sau anevrismelor.
Tratamentul cavernoamelor variază în funcție de mai mulți factori ca localizarea, prezentarea clinică, vârsta și este reprezentat de microchirurgie sau urmărire a celor asimptomatice sau considerate inoperabile. Radiochirugia stereotaxică poate fi considerată ca tratament alternativ, însă numai pentru cavernoamele considerate inoperabile.
Urmărire prin RMN seriate sau prin radiochirurgie. Există mai multe studii publicate în literatura de specialitate care susțin că radiochirurgia stereotaxică este o alternativă numai atunci când pacientul prezintă deficite neurologice din ce în ce mai importante și leziunea este considerată inoperabilă. Microchirurgia este indicația de elecție la pacienții ce prezintă deficite neurologice sau crize de epilepsie.
Cum se manifestă?
Simptomatologia de prezentare a cavernoamelor este în ordinea frecvenței reprezentată de crize de epilepsie, deficite neurologice focale și cefalee. Cavernoamele pot fi descoperite ca urmare a unor investigații făcute pentru alte afecțiuni. Aceste cavernoame sunt considerate ca o descoperire fortuită și sunt asimptomatice. Cele asimptomatice sunt într-un procent de aproximativ 11%. Fiind situate oriunde în creier, simptomatologia este în concordanță cu localizarea cavernomului și variază de la asimptomatic la deficite neurologice severe, ca urmare a sângerărilor repetate la cavernoamele considerate inoperabile. Rareori deficitele sunt severe de la prima sângerare. Pacienții recuperează satisfăcător după prima sângerare, însă fiecare resângerare duce la degradări neurologice progresive ce nu vor mai prezenta o recuperare atât de bună, rămânând cu deficite permanente reprezentate de slăbiciune a membrelor, hipoestezii, tulburări de vedere, tulburări de memorie, tulburări de deglutiție, tulburări de vorbire, etc, teoretic pot avea orice simptom neurologic.